Credite foto: CEOE
Pe data de 13 aprilie a avut loc în Madrid, la sediul CEOE, forumul oportunităților de investiții în România („El foro sobre oportunidades de inversión en Rumanía”).
Profit de ocazie ca să mulțumesc CEOE, ICEX, Ambasadei României din Madrid și Guvernului României pentru invitație și pentru organizarea unui eveniment care, îndrăznesc să afirm, a fost un adevărat succes.
În cadrul forumului s-a prezentat o viziune pragmatică despre România ca țara ideală pentru a investi.
Au fost remarcabile în prima parte a forumului intervențiile Excelenței sale Dl. Vilcu Ion, Ambasadorul României in Spania, Dnei. Alicia Montalvo, Director General pentru Cooperație Instituțională și Coordonare al ICEX Spania, și ale Excelenței sale Dl. Manuel Costescu, Secretar de Stat în Ministerul de Economie al României.
Chiar daca cei trei au apreciat în moduri proprii avansul României, o concluzie comună poate fi scoasă din discursul celor trei: România este o țară atractivă pentru investitori. România este, actualmente, locul în care ar trebui să se afle orice investitor în UE. Iar sectoare precum IT, R&D, agricultura, infrastructura, biotehnologie și imobiliare sunt în mod particular foarte interesante pentru investitori.
Nu numai că statul roman folosește ajutoare de stat pentru investitori, ci și se pot cere fonduri europene pentru proiectele dezvoltate în România – în valoare de aproximativ 31 miliarde euro.
Este evident că toate discursurile au fost ilustrative, și chiar dacă nu voi intra în conținutul fiecăruia, pot afirma că fiecare dintre oratori a avut discursuri practice, fără limbaj de lemn, și angrenate în date utile. De aceea, în plus față de cei menționați, doresc să mulțumesc tuturor oratorilor: Dl. Florentin Tuca, Managing Partner la Tuca Zbarcea & Asociații, Dna. Simona Alice Man, Secretar de Stat în Ministerul de Agricultura și Dezvoltare Rurala al României, Dl. José Vicente Gonzaléz Pérez, Vicepreședinte CEOE și Presedinte al Comisiei CEOE, Dl. Carlos Sanz, Presedinte ASEMER, Dl. Germán León Úbeda-Romero, CEO Agrovin, Dna. Ioana Lazar, Vicedirector GED Capital, Dl. Alejandro Serrano, Director AZVI și, nu in ultimul rând, Dl. Mario Garcés Sanagustin, Subsecretar pentru Dezvoltare în cadrul Ministerului Dezvoltării Spaniol.
Concluziile sunt următoarele:
- România este partener strategic al Spaniei și acest lucru se vede reflectat în colaborarea strânsă dintre cele doua țări la nivel instituțional și antreprenorial;
- România a avansat foarte mult și a eliminat stigma corupției, chiar dacă mai are câțiva pași de făcut;
- O companie care ar fi investit în România 1€ în 2000, în anul 2015 ar fi avut 5€. Vorbim de o creștere extraordinară de 500%;
- Sectorul IT și Software din Romania a trecut de la stadiul de outsourcing la stadiul de vârf de lance și reprezentativ în industrie;
- Agricultura este unul dintre sectoarele interesante în Romania pentru doua motive: a) pământuri fertile și tradiție in agricultura; b) fonduri europene pentru agricultură;
- Infrastructura trebuie să se dezvolte în România. În mod constant se organizează licitații pentru șosele, căi ferate, reabilitare etc.
- Cultura spaniola și cea română sunt foarte unite. Stilul de viată este asemănător. Aceste lucruri fac ca spaniolii, între ei și câțiva dintre oratorii de la forum, când ajung în Romania să decidă sa nu se mai întoarcă în Spania și să continue aventura antreprenorială în România;
- Există încă multe nișe de piața în România și oportunități antreprenoriale profitabile;
- România are nevoie de know-how-ul întreprinderilor spaniole;
- România este, în momentul de fața, țara cea mai bună pentru a investi în cadrul UE.
Așa cum am spus în alte articole și interviuri, personal consider de ani buni încoace că România este un loc propice pentru a realiza investiții și pentru a întreprinde. Mai mult, datorită operațiunilor în care am ocazia să fiu implicat ca avocat, observ pe luna ce trece că interesul investitorilor este în creștere.
Ceea ce spun tuturor clienților mei înainte să investească în Romania, sau oriunde în lume, repet și aici: mergeți dar doar după ce aveți toate temele făcute. De asemenea, mergeți însoțiți de un avocat care să cunoască neapărat ambele piețe (cea românească și cea spaniolă). Dacă se face asta, probabilitatea de a avea o reușită antreprenorială în Romania este aproape garantată.